Tineri din România, EROI în Spania după ce i-au salvat viața unui bărbat înjunghiat. „Nu ne-am gândit dacă suntem sau nu în pericol”

Tineri din România, EROI în Spania după ce i-au salvat viața unui bărbat înjunghiat. „Nu ne-am gândit dacă suntem sau nu în pericol”
Tineri din România, eroi în Spania după ce i-au salvat viața unui bărbat înjunghiat / Sursa FOTO: flickr.com
Publicat: 12/10/2023, 18:29

Doi români sunt eroi în Spania după ce, prin intervenția rapidă de care au dat dovadă, i-au salvat viața unui bărbat care fusese înjunghiat în plină stradă.

Incidentul cu pricina a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 octombrie, în Los Santos, o provincie din Spania.

Bărbatul, înjunghiat pe stradă

Victima, un bărbat de 30 de ani, a fost înjunghiată în plină stradă. Tăiat, a găsit, totuși, puterea să strige după ajutor.

Potrivit publicației Hoy Los Santos de Maimona, câțiva locuitori din zonă au acționat imediat. Printre aceștia, și cei doi români. Grației intervenției lor, bărbatul a fost ținut în viață până la sosirea echipajului medical.

Noi, cinci femei, am fost acolo și l-am mângâiat pe față ca să nu adoarmă și am încercat să-i acoperim rănile. La scurt timp ni s-a alăturat o vecină de pe strada Valmoreno și alți tineri români, care locuiesc pe strada noastră.

Aceștia au scos pături și perne pentru a astupa rănile din care curgea o cantitate mare de sânge, iar o persoană a făcut chiar un dop cu mâna”, a povestit un martor.

Unul dintre români a vorbit cu presa și a povestit că în nicio clipă nu s-a gândit la pericolul că atacatorul ar fi putut lovi din nou. Singura sa preocupare a fost să-l țină în viață pe bărbatul rănit.

Noi, vecinii, am făcut ceea ce trebuia să facem pentru a ajuta o persoană care striga după ajutor și care era grav rănită. În acel moment nu ne-am gândit dacă suntem sau nu în pericol. Am vrut doar să ajutăm”, a spus românul.

Bărbatul înjunghiat a fost dus la Spitalul Universitar din Badajoz, fiind internat în Secția de Terapie Intensivă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini șocante cu un prizonier ucrainean după doi ani de captivitate în Rusia. „Evocă cele...
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Frauda secolului” în Europa: Escrocii care au furat 5 miliarde de euro dintr-o schemă menită...
S-a ales praful de visul Monicăi Gabor în SUA! Nu mai are nicio afacere: 'E...
S-a căsătorit cu un bărbat mai tânăr decât ea cu 46 de ani. Ce a...
Patrizia și Bianca, duse la capelă în rochii de mireasă. Mama Patriziei își urlă durerea...
Ce este monstrul apărut pe o plajă din Singapore. Turiștii au luat-o la fugă îngroziți
Ce i-a spus Patrizia mamei sale înainte să fie luată de viitură. Mama tinerei susține...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ai voie să conduci autoturism cu 4 locuri dacă ai permis auto obținut la 16...
Rusia ameninţă că va ataca instructorii militari occidentali din Ucraina: "Nu contează dacă sunt francezi...
STUPOARE! În China, nu mai folosesc combustibil, nici baterii, ci merg cu...
E complet ilegal pentru șoferii cu permis categoria B. Se face dosar penal pe loc
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima...
VIDEO Flavius, filmat cum se îneacă! "Băiatul a strigat, nu l-a băgat nimeni în seamă"
Cuza, mărturisiri despre momentul în care s-a angajat prima dată, atunci când mama lui nu...
Fiica Andreei Marin, momente tandre cu iubitul! Ce a postat Violeta Bănică pe rețelele sociale
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Un studiu arată că râurile conțin de două ori mai multe metale toxice decât acum...
×